Puiul de Crăiești, brand deținut de Poultry Investment SA, lansează noua gamă de produse din carne de pui, provenite de la animale crescute fără antibiotice, după o investiție cu o valoare totală de peste 8 milioane de euro.
Investiția a permis companiei să integreze vertical și să modernizeze întreaga linie de creștere și abatorizare a puilor din fermele proprii. Astfel, datorită celor mai noi și eficiente tehnologii, noile produse Puiul de Crăiești sunt sănătoase și de cea mai înaltă calitate.
Grupul este prezent pe piața locală prin parteneriatele cu marile lanțuri de retail, distribuitori, rețele de magazine locale și propriul lanț de magazine care numără 36 de unități în zona Transilvaniei, iar produsele ajung și pe piețele din străinătate.